Redefinirea succesului: Cum am ajuns prăpăditul lumii și de ce e asta o veste bună
Cine sunt eu? Prăpăditul lumii!
Cum am ajuns la concluzia asta? Simplu. Deschid laptopul și dau peste social media. Și ce văd? Păi, Ionel de la Craiova tocmai s-a întors din Maldive. Marian de la Ploiești e negru ca tăciunele (nimic în neregulă cu originile, doar că în poze e în Tenerife). Ioana de la Medgidia are o infecție la buze – pardon, în descriere scrie că a plătit o avere unui estetician pentru „infecția” aia – și niște sâni de am dat de două ori scroll să mă asigur că nu mi s-a defectat ecranul telefonului.
Asta e prima modalitate prin care se definește succesul în societate: cine are vacanțe exotice, cine arată impecabil și cine își poate permite să-și injecteze succesul (la propriu).
Terapie prin rezervări pe Booking
Ridic ochii din laptop și mă uit la mobila prăpădită din cameră, covorul vechi de zece ani, patul „personalizat” de trecerea timpului și... rotunjimile mele. Hai că vine și vremea mea! Fac pe Booking niște rezervări așa, de ciudă (free cancellation, că-s prăpădit, nu nebun).
Prima noapte la sărăntocii din Slovenia, dar după aia... Cortina d'Ampezzo, mai departe Genova, Nisa, Monaco! Și, ca să vezi că-s optimist, mi-am luat cazări ieftine – chiar sper că poate voi ajunge pe acolo. Ca plan de rezervă (hahaha), am mai făcut o rezervare tradițională și în Grecia. Prietenii știu de ce!
Succesul vândut pe internet: independent financiar în zece pași și somn optimizat
Obosit de atâtea plimbări virtuale prin lume, las social media și „deschid” internetul. Înainte să accesez ceva, sunt bombardat de reclame:
„Cum să ajungi un bărbat de succes în zece pași”
„Am devenit independent financiar, hai să mi te alături și tu”
„Crește-ți productivitatea cu metoda rapidă Blabla”
Până și somnul trebuie optimizat! „Dorm opt ore pe noapte” – pfff, amatorule! Adevărații campioni ai succesului dorm șase ore și încă îți explică pe un podcast cum să-ți „maximizezi performanța.”
Deci, ce-mi spun toate mesajele astea? Că nu-s nici destul de bărbat, nici independent financiar, că la lucru nu mă descurc și, cireașa de pe tort, dorm ca dracu'. Și iaca și a doua modalitate de definire a succesului!
Revoluția succesului: hamsteri sau oameni?
Ca să nu intru în depresie, îmi ridic mânecile (de la tricou) și-mi zic: gata, mă apuc de treabă. Nu să devin independent financiar sau nu știu ce bărbat adevărat, ci să redefinesc succesul. Păi ce, doar Platon și Socrate să vină cu definiții?
Dacă succesul n-ar însemna doar liste de obiective bifate și agende care arată ca un algoritm de inteligență artificială în criză existențială? Dacă succesul ar însemna, de exemplu, să ai timp să stai și să te uiți la nori fără să simți că pierzi vremea? Să te bucuri de zâmbetul copilului și de îmbrățișarea soției? Șoc și groază! Hai să discutăm despre o revoluție: redefinirea succesului astfel încât să nu ne mai trăim viața ca niște hamsteri pe rotiță.
Reflecția – o superputere neglijată
Dacă succesul ar include și pauze pentru reflecție? Ce-ar fi dacă a sta liniștit, fără să produci nimic vizibil, ar fi văzut ca o superputere, nu ca o dovadă că ești leneș? Dacă ne-am învăța copiii nu doar să tragă tare ca să-și ia un job bine plătit, ci și să știe când să se oprească și să se întrebe:
„Stai puțin... dar eu ce vreau cu adevărat?”
Dacă succesul s-ar măsura în câte „dislike-uri” ai lua pe rețelele sociale? Imaginați-vă postările mele: eu privind la cer, la pădure, la râu, la copaci, la poartă. Pe lângă superputerea mea de a fi antipatic by default, ce de „aprecieri” aș lua cu acțiunile astea interesante...
Școala ar trebui să ne învețe să NU devenim roboți
Gânditul e o chestie super tare. Nu doar că nu costă nimic (ceea ce e un mare avantaj în lumea noastră capitalistă), dar chiar te poate ajuta să iei decizii mai bune, să generezi soluții și să creezi ceva nou. Dacă nu ne oferim timp pentru asta, ajungem să ne lăsăm controlați de trenduri și să credem că succesul e doar despre câți bani ai în cont.
Dar, evident, cine are timp să reflecteze când trebuie să mai verifici încă o dată aplicația de mail, să vezi dacă șeful ți-a scris ceva la ora 22?
Și da, asta ar trebui să ne învețe școala – cum să NU devenim un robot, cum să ne scriem propriul destin. Dar nu... matematici superioare, chimie inutilă și euglene. Și ajungem adulți care lucrează 12 ore pe zi și cred că o meditație pe an sub un copac din Bali e viața adevărată.
Poate că succesul e despre cât de prezent ești, nu cât de mult muncești
Da, două săptămâni pe an... Atât ajungem să trăim. Restul e muncă, stres, deadline-uri și notificări.
Poate că ar trebui să începem să mai facem și nimic din când în când. Poate că ar trebui să învățăm să ne bucurăm de ce avem.
Poate că adevăratul succes nu e despre câte ore ai muncit, ci despre cât de prezent ai fost în propria ta viață.
Acum, mă duc să nu fac nimic... să văd cât o să mă țină!
